Mă împiedic mereu de asfaltul ros și decojit
Pe urme rămân imagini cu stele
Mă dor toți neuronii deodată
Azi au grevă de foame
mi-au mutilat creierul cu viteza întâia
degeaba a înflorit copacul în alb
nu l-a invitat nimeni la nuntă.

De fiecare parte a drumului râd lighioane
Cu gura plină
Ele nu știu că port crucea Sfântului Petru
Pe dedesupt
Și nu mă pot înghiți.

Nu știu pe unde mi-e fericirea
Copacul alb zice că la răscruce sigur găsesc Răstignirea
Poate am uitat-o acolo aseară, mă gândesc
Mă întorc și-mi risipesc umbra căutând-o
Răstignirea e tot acolo
Din ea iese un copac roșu
Mută îl pipăi cu ochii
Seamănă atât de mult cu inima mea
Copacul alb zice că e dreptul meu de întăi născut
Să mătur lighioanele din drum
Pot să cer azil apoi copacului roșu să-mi odihnesc inima...