Cât de dor mi-a fost de palmele tale
Căușe limpezi părul mângâind,
De susurul cuvintelor, moale
Din tine spre mine plutind.

Cât am vrut să-mi înscriu mândria
Pe drumul la școală ș-apoi,
Să te caut strigând bucuria
Fiirii cu tine, în doi.

Ce frig se făcu deodată
Când din ușa gemând de bujori
Þi-am simțit duhoarea, tată...
Rachiu și pălincă și flori.

„La mulți ani...” mi-ai urat, proptindu-ți
În ușă demnitatea de orc;
Atunci am murit, dorindu-ți
O haină de om, nu de porc.

Cât de mult aș fi vrut, cureaua
Să-ți țină nădragii sub piept,
Și ochii-ți să-mi fie steaua
Iubirii de bun și de drept.

Mă iartă c-am plâns mult prea tare
-ntre dou-adieri de curea...
„Din palme și pumni nu se moare”
-mi spunea bunica, și ea...

Mă iartă că doar mintea-mi te iartă,
Că pruncul ucis nu mai e,
Prada-ți de orc, tată...
Niciodată rostindu-l pe „p”.