Am vrut sa ucid simtamintele,
amarnice roze incarcate cu spini
a caror roseata era data de sangele
meu, ce-mi curge si acum din maini

Tot ce-mi dorisem era sa simt
al lor parfum, a lor lumina si culoare
sa ma imbat din ele ca dintr-un pahar de absint
si uite-asa uitat-am ca betia doare.

Spini de otel in mainile-mi s-au infipt
Le simt in sange a lor raceala ca de gheata
De ce-au patruns adanc? Iar Eu de ce-am murit?
Ce trist.. am vrut sa omor rozele ce mi-au dat viata.

Nu, nu e drept din parte-mi sa strivesc
frumoase roze sub picioare, sa le rup tulpina
doar pentru ca pe-aceasta spinii cresc
In cautarea lor nebuna de-a-ntepa lumina.

Am vrut... dar totusi parca nu doream
Sa fiu un ucigas cu sange rece de reptila
Mai bine paraseam gradina si muream
Ucis la randul meu de a mea mila

Dar am zarit intr-ansa un copil de trandafiri
Un bobocel micut, firav, ce inflorise peste noapte
L-am luat la sanul meu sa ii privesc petalele subtiri
Iar ranile mi s-au inchis indata, toate.

Nu, n-avea spini pe-a sa tulpina
Si ucigasul dinlauntrul meu acuma tace
Raman asa, scaldat in liniste si in lumina
Eu, cu-al meu boboc... si in gradina-i pace.