posed un gând ca o cocă moale frământată de fragmente aspre de apă...cadoul cerului.
și mă urnesc spiritual doar până la bariera dinaintea cerului ca să văd cum ploaia rupe aerul în ochii mei.
totul într-o frământare continuă.

și ploaia nu mai face comerț de iluzii cu mine de când eu nu mă mai vând în gânduri de inspirație.
nu mai fac tumbe-n iarbă oricât de uscată aș fi și nici nu mă mai fac că zbor cu aripile în brațe pentru ca ploaia să-mi vândă o iluzie,două.
Nu mă mai scot din mânecă acum când îmi pare că palpit în lumina evidenței.

Acum ploaia dăruiește iluziile.
se poate visa pe gratis în ploaia de acum...

și gândul mi-e o cocă moale...
parcă ploaia nu mi l-a atins.
vădește un aluat în devenire sub blazarea soarelui de august când cerul iar mă șantajează emoțional
... se face că plouă.