Și eu am avut odată același gând,
adică să scriu un tratat despre seară,
dar tăcerile ei mă înfioară,
aș fi preferat uneori să o aud râzând

înalt, pe sub lămpi arzând violet
sau nepăsătoare, despuiată de șoapte
în fotoliul vechi, pieptănându-și încet
părul lucios, amirosind a lapte

scrisori parfumate, praline și boarfe
sunt comorile ei încuiate în scrin.
Mă privea îndelung prin negre eșarfe,
cerșeam un cuvânt, câteodată, ce chin

apoi am plecat – ea rămase cum știu
în cercul veiozei, dar nu am uitat
de fluturul prins într-un ac ruginiu,
de șoaptele ei, de păr și tratat...