Singurul lucru pe care îl facea domnișoara, rătăcită ziua-n amiaza mare în piața publică, era să se învârtă pe călcâie să fugă în direcția opusă acelor de ceasornic și să-și dea foc.
Aidoma și la fel, toată acestă inutilă agitație se repeta monoton până ce unui om cu sufletul sfâșiat de amintirea lăptoasei lui mame i-a trecut prin minte să se facă pompier.
Și luat omul nostru un tanc roșu precum roșu împarat cu roți mari și învârtite ca stelele zodiacului și un butoi nici cu bere nici cu vin ci pur și simplu cu apă și mări mi s-a pus omul să o stingă pe fată, care, în ziua aceea mocnea în ritmul fanfarei din foișor.
Atunci, din înalt, a căzut pe pământ o salcie plângătoare proțăpindu-se fix lângă râul soarelui, așa ca lumea să și aducă aminte mereu de ziua pompierului.