lumina spartă între dinți
plutește ca un zmeu de hîrtie
neștiut și confuz
pielea ta
precum un ciorap de mătase
îmbracă un ciob de argilă
cu sîngele rece

mă cuprinde invidia
față de iarba ce crește
ascuțită și veninoasă
ce-mi taie tălpile
pînă la cenușă

cui folosește

x x x

răul din mine
se odihnește la periferie

urîțenia unei muște
se lăfăie malign
între ghiarele unui păianjen
obez
anormal spînzurat
sub catapeteasmă

un dumnezeu mic
cu pleoapele cusute
atîrnă de funia clopotului
într-o mirare imperfectă

pe treptele bisericii
milogul ascute un lemn
ca pe propria sa glorie