tărâmuri ideale eu n-am visat de mic
am fost un țânc acolo... înverșunată piatră!
străpuns de poezie în piept ca de-un izvor
tânjind printre topoare de dragoste de tată

cine-ar putea să cânte cum vântul suflă-n coasă
și cum vibrează furca în iarba-nrourată
m-ascund sub alunișuri cercând să le întrec
- ești tot copil... îmi zice măcrișul și mă iartă

uite... aici era odinioară nucul
de el un ham legasem și călăream rotit
hei doamne cum pământul se învârtea pe cracă
și mă temeam că-n soare cu fruntea am lovit

mă scutura bidiviul de mă zdreleam în coate
până mă-nsor îmi trece îmi răsuna-n ureche
și tremurând genunchii îi îndreptam grăbit
să nu mă lase timpul prin lume nepereche

de-aceea numai seara mă strecuram în perne
flămând dar mândru fiindcă trăiam un rai firesc
și-acoperit pe cap de pături mâncam mere
să n-afle nimeni taina cum zece ani eu cresc

o noapte doar o noapte am ațipit și-acum
îmi pare c-am dormit o sută și-ncă una
speriat sar în picioare sub perne și sub pături
pe cel ce-am fost aievea îl caut mut cu mâna