ai plecat
nu am mai colorat buzele
am tăcut
ca și atunci când apele dunării
au inghițit luna cu tot cu umbra ta

acum stăm și privim
fiecare în dreptul nopții lui
cum oamenii își plimbă copiii
cu luntrea pe sângele nostru

eu nu am născut niciodată
aș fi putut să îmi despart pruncii
pe litere, fiecare cu câte un sens
așezat pe linia palmelor

doar atunci aș fi fost o femeie însetată
rotundă
nu mi-aș mai fi înlocuit inima
cu un străin.