Nu privesc icoana deși atârna greu de peretele
camerei mele....................................................
E marți, e liniște, de ce e liniște?!
Prea multa liniște, sever îmi trezește
sufletul murdar, vândut....................................
îmi rup încet carnea și desenez cu sânge chipul
răstignitului, nenorocit de abundența solară......
distrug fără a înțelege de ce osul sacral,
m-a joc cu inima-acel obiect roșiatic, muscular,
nervos. Poate prea nervos uneori.......................
m-a înec cu saliva prea abundent uscata de aerul
care intra prin gaura făcută de acel obiect
contondent, striat, îndesat prea mult in frăgezimea
țesutului epitelial...............................................
de ce nu îmi vorbește icoana păgâna.................
de ce nu vorbește Apoloniu in Tiana, să-l fi speriat
fața mea prea sângerândă?
De ce nu îmi vorbește Simon Magul? Presupusul
impostor care se credea adevăratul mântuitor.