universul se află în centrul fiecărui lucru

din când în când ajunge la noi
câte o oră speriată
care pocnește
foarte foarte grăbită
aceasta este minunea numită
aliona

*

/acum pe numărate
ce este aia vis/

aliona și-a lăsat scutul jos
sub meridiana ce îi traversa ochii
era colorată
plină de arme
îmbrăcată cu haine comando
care îi veneau așa de largi

soarele se reflecta
undeva între ceafa ei și
vitrina unei cafenele

visasem cu o seară înainte
tsunami din boabe de cafea
cum îmi lovea pieptul
între coastele desfăcute ca un ziar

aliona
ținea armele aproape de ea
le îmbrățișa noaptea
când se pitula sub pernă
și dormea cu ele acolo

în mâinile ei păreau că stau gata gata
să înflorească
se strâmba la mine
voia să mă înspăimânte
nu avea cum
era după somn și mă bufnea râsul

acesta era
un joc al nostru pe o stradă îngustă
unde case vechi
în care se scriau poezii cândva
ne ridicau umerii până
sus

în jurul nostru
niște oameni pe cai
sau niște centauri
ne priveau cu mâinile în sân