târându-mă înspre mări demult dispărute
cu gâtlejul uscat de drumuri bătute
mi-am amestecat pașii cu pământurile tale secate
mi-am întins căutarea pe pavajul venelor tale răscoapte

dar eu nu sunt pasăre să-mi prinzi marcaj de picior
să-mi dai drumul să caut vești de apă în tine
aș veni de jos doar cu groază
agățându-mă de trahee cu mâini goale de om
strâns încleștate spre lumina din capăt

tu pe maluri uitate n-ai aprinde faruri de veghe
cu nisip mi-ai stinge privirea
ești locul unde infinitul dispare
în uscate hălci de-ntuneric
pulsând egale și singure