Traind ascuns in lacrimile singuratii mele , dureroase minunate perle,
Au venit din multe alte ganduri ce in taina lor ,ascunse intunericul umbrit;
Au pastrat decat nimicul nestiutor si neaflat de nimeni ,
In care trairea cea mare a nefastului avut nu avea decat sa fie ,
Flacara cea calda a unei minunate vieti ce totusi plansa de picatuirile de ploaie,
A stins-o in lumina ei cea sclipitoare printre mii de alte stele,
Si o lasa-nintuneric nefiind ea cunoscuta fara a fii macar data catre un auz.
Si-n durerea cea cumplita , moartea intreaga ea neauzita nu se-intmpla doar sa fie,
O lacrima de inger ce se scurge printre norii , intunecati de neauzul starii,
Ci sunt cete mari de inger ce tot plang neauzite intr-o liniste usoara,
Mii de pasari trecatoare isi varsa pene minunate ce il plang si ele ,
Dar vin ingerii din ceruri arantandu-i o carare catre care el tot merge;
Sin ajunge in Raiul sau apus si se bucura toti ingerii din ceruri s-l fac sfant printe sfinti morti de mult.