merg spre casă ca o femeie care va face dragoste
pe lângă clădiri, garduri de ciment gri cu ciuperci și mușchi ce arată nordul

corpul e tare, zvâcnesc ventuzele, tentaculele. tot ce întâlnesc apuc
și ascund în cocoașa vorace, sunt o cămilă nimfomană rânjind către oazele
bărbaților ce sunt din ce în ce mai străvezii
ca-ntr-un alien dawn simulat pe computere gigantice

nordul meu sexual acoperit de folii
se dezvoltă. irizările se văd în apus, aurora boreală e doar partea de jos
a desfrâului anorexic. nu fac dragoste, doar privesc polul sud
un corespondent masculinizat al vomelor profunde

flora spontană umple seara ghețurile nesfârșite. merg spre casă ca o femeie
înghețată. învelișul de polietilenă foșnește vulgar în timp se pașii
calcă pe urmele laponei enigel, cea mai sedusă curvă

da, nu voi face dragoste. nordul e totdeauna rece, e doar un punct terminus
un col uterin spre care se scurg ghețarii
și spermatozoizii lui roald amundsen versus r.e. peary

au rămas în spate doar drumul, jaloanele sexuale, copii durex
durerea fiecărui orgasm sălbatic al realității înșelătoare, o fata morgana
ce-a fost violată odată, apoi fuge frigid din calea oricărei erecții
fictive