ei veneau de departe
trecând pe lângă noi și plecând mai departe.
tot ce era afară încăpea înăuntru
și tot ce era înăuntru se vedea de afară fără excepție.
florile pustiau pustiul cu parfumul lor dechis la culoare
și sfârșeau ofilite împletite pe pieptul
noilor-născuți ce apăreau din tată-n mamă.
și nu știu ce părere să am când uit cine sunt
agățat pe dinlăuntru de o coloană verticală mai mult vertebrală decât infinită.
pun la temelie un cuvânt de bine ca ison
al certurilor, al tăcerilor, al chicotelilor dintre a fi sau a nu fi.
rupt din înaltul cerului , un duh din văz-duh se lipi ca o foame de drum
de gleznele fragede ale femeilor
și ca o putere de a fi la capătul puterilor
de gleznele bărbaților.
duceți-vă să vă întâlniți cu mine,
ajung și eu mai târziu...
un câine latră cu lacrimi de om
iar eu voi avea ochii negri până la sfârșitul lumii