În laptele dimineții aceste
Din orașul climateric cu însuși alpestre
Au explodat ciudat prăjiturile în vitrină.
Zic, ciudat pentru că doar piereau într-un glob de lumină
De culoarea lor întunecată
Pentru prăjiturile de ciocolată,
Roz, cu scame de tăciuni
Pentru prăjiturile cu căpșuni,
Verzui și galben un pic
Pentru prăjiturile cu fistic
Și așa mai departe.
Eu mă gândeam, bineînțeles, la moarte
Când a intrat sunând din clopoței, pe rotile,
Bufonul unui rege mort cu zile,
Mort subit
Pe când plutea de plăcere într-un veac văruit.
Dar să lăsăm gluma. Era
Bufonul nostru numai catifea
Și pe dinăuntru și pe dinafară,
Un vulpoi de cârpă cu coada ușoară.
Se mișca degeaba, exista fără să fie
Era – dacă vreți – o filozofie.
Toată lumea se făcea că nu-l știe,
Că nu-l vede cum se strâmbă în spate
Și presară boare tulbure pe lingurițele plate...
Am început atunci să mănânc în cascade
Caitafuri, baclavale, rulade,
Simțeam în juru-mi umede boturi,
Înghiteam în neștire bezele, pișcoturi
Și creșteam , ma umflam ca un aerostat
Cu bube dulci și diablet zaharat,
Acolo în munții limpezi în zarea zmeurie
La masa pătrată din cofetărie.