I

toate degetele copacului s-au trezit,
toți morții iernilor trăite de el
se pregătesc pentru Sabat,
curg spre crengile lui hore de Iele,
întârziatele vidme îmi târăsc prin zăpadă
privirile.


Șchioapa mă caută.
degetele copacului s-au strâns,
m-au acoperit.
sorbul pământului este plin
de rădăcini.

II

o Vâlvă prinsă în trunchi
nu știe
sufletul pământului,
seva pietrelor
mă hrănește.

nu știu
cum sună până la capăt
sărutul Vântoaselor.

III


pe timp de vârgolună
îmi duruie în palme
pașii Gadinei.

pe la colțuri, fetițele roșii
au început programul.
din guri de canal
îmi zâmbește calm câte un șobolan .



doar atunci pietrele sunt calde,
doar atunci brațele orașului
îmi șoptesc deschis:
nu vezi că alte pământuri
se nasc din voi?

IV

înspre zori se adună la cârciumă
Ursele. își comandă, cu voci obosite,
porții mici de tărie.

când mor stelele,
la o masă de fier,
îmi înec în timpane
epopeea Pământului.