olea face greșeli mari
mari greșeli încearcă să treacă
prin orașul câinilor
un contract nerealist
respectat până la ultimul ciot de lumânare
șuierând invizibil scenarii perfect
posibile

toate femeile seamănă între ele niciuna nu-i suficient de albă
și tristă
purtându-și coroana ca pe un pantof cu tocul rupt
numai zâmbet și demnitate
prin confesionale pline de măști

camera obscură ți-a jucat vârstele pe deget olea
de fiecare dată
sub piele se adună etaje întregi de bufoni
te învață cum să fii bună
fără să te miști fără să ai așteptări fără
să le strigi că
nici unul
nici unul nu îl văzuse pe dumnezeu
plimbându-se cu mâinile la spate printre lucruri mărunte

dacă liniștea s-ar putea trimite într-un colet m-aș duce la poștă
să o comand
acum
olea ține degetele la gură
ca într-o noapte ploioasă de joi
fără umbrelă
s-ar întoarce încet către mine
o simplă scrisoare cântătoare