Eterna și fascinanta Românie

A fost odată, într-o țară-anume,
Un împărat ce-a fost gonit în lume.
Și mult popor s-a adunat să ceară,
Să se întoarcă Împăratu-n țară –

Și-au demonstrat în fiece canton
Cu laude, și cu steaguri roz-bonbon –
Din zori de zi, până în fapt de seară,
Să îl voteze Domn, întreaga țară –

Estimp, într-o biserică, ședea
Un preot ce privea, și se ruga –
Și mult se minuna, văzând că nici
Un demonstrant, nu a călcat pe-aici –

Cum? Se-ntreba bătrânul, nu se roagă
Pentru-Împărat, un om, din țara-ntreagă?
Nu este unul, care să mai ceară
Să fie bine, în întreaga țară?

Au cum să mă mai mir, că e un fapt,
Că toți Cezarii, azi, sunt pentru rapt?
Doar pentru ei conduc, și guvernează,
Și nu se roagă unul, și veghează?

Cum să mă mir, că nici măcar nu plouă,
Că silele ne rup, pe toți, în două,
Că tot săracii duc, pe săturate,
În cârcă, criza de morminte, și bucate?

Și-aclamă-n piață tot mai mult popor,
Azi, unul, mâine, alt conducător,
Și preotul așteaptă și acum
Măcar un om, să vină la Cel Bun –

Căci buni par toți, promit, și poate fac,
Dar din Creația Altuia împart,
Și toți de voturi au nevoie, și reclamă,
Dar în alt loc e dragostea de mamă –

Biserica, în urmă-ne, pustie,
Așteaptă în Eterna Românie …


15 mai 2007