mă uit după tine printre zbateri de pleoape
aștept în pragul gurii să intri în mine
ca-n adâncimile răcoroase ale unei case vechi și obscure
cu obloanele ochilor trase pe jumătate
vreau să te așezi pe scaunul coastelor
să-mi prinzi iar sternul ca pe-un sceptru în mână
și să trecem cu pași uriași peste cer
să-l facem pământ sub înalt

nu mă lăsa din somn să mă strecor iar afară
lent ca un șarpe de apă printre imagini blurate
nu vreau să las în urmă bărcile cu vremuri ascunse
ce-mi urmăresc dârele prin vârste ciudate

în tot acest zgomot al vieții reale
cel mai tare se aude tăcerea