pietrele nu mai au răspunsuri
dansăm degeaba în cercuri
ritmul nu ne mai ajută decât să adormim
mantre șoptite pentru dumnezeul somnului
pretutindeni porcii,
așteaptă să-și mănânce stăpânii
și nu cred că ai vrea să fii aici
când inevitabilul se va întâmpla...
ta ta

*

drumul zace în fața noastră
pe ecranele de plastic am devenit supereroi
spre alfa
omega se simte neglijat și pe bună dreptate
eșecul nu mai e la modă
ne sufocăm în reușitele noastre
la început, tu erai o fată și eu eram un băiat, culmea, nu...?

*

după o călătorie lungă
caii apusului poposesc în spatele orizontului
te văd în fața mea, goală
între mâinile tale soarele îmi zâmbește
cu buze roșii, imagini cărnoase
nașterea unui nou măr
moarte!
înainte!
curaj, curaj, pentru caii noștri
măcar ei merită
o soartă mai bună decât noi

hai, zâmbește,
dacă te încurajează cu ceva în clipa când toți se pregătesc să moară,
să știi că mie nu îmi pasă de ei, și să știi că te iubesc... mă bucur că și tu simți la fel...

fără lacrimi te rog
nu are nicio importanță
ar fi trebuit să înțelegem că lumea noastră se va termina
chiar când
am învățat și noi să râdem