Acum, moartea
Nu mai încape
În închipuita,nevăzuta,
Tragedie absurdă
A neantului tău.
Puterea vieții ucide trecerea.
Ca să trăiești în continuare,
Nu lăsa deloc
Să-ți pătrundă în urechi,
Glasul acestei triste iluzii.

Așteaptă mereu
Firmitura de flacără,
Care să ne hrănească ființa.

Lumina ta stă cuibărită
Într-o celulă de măr.
Știu.Vine soarele și o mănâncă.
Tu,însă,căutând-o,
Vei înverzi ca o frunză de zarzăr.
Nu te mâhni în tăcere de iarbă,
Și astăzi cântăm,
Mai cântăm încă.