îl privesc. zborul se rotește împreună cu el,
cercul mirării închizându-l.

cu toate gândurile rămase în paza timpului,
m-apropii tot mai mult, tot mai mult...

ascult înfiorarea verde a ierbii
lovindu-se de tâmpla cenușie a zidului,
ascult ploaia de ouă ce ni se sparge în cap
de la începuturi
și încă
liniștea plutind în somnul nimicului.

privirea, detașată de mine,
rămâne pironită în netimp.
celălalt, în setea-i de alb,
privește consternat ceva ce există,
dar nu este.