Cetatea se strange
ranita de picioarele pisicilor
se strange in ea
intr-o continua agonie lichida.
Cetatea isi ucide caramizile
la fiecare tremur al orologiilor rasturnate
in lipsa-i de aer, in cercurile-i
alipite vazduhului abscons
alipite vazduhului pe care timpul mai calca.
Cetaea nu stie sa adoarma
fara sa-si lege strazile
si capetele strazilor
de crucile infieratilor;
fara sa-si azvarle podurile
printre tendoanele ghipsului
si fara sa-si ingroape statuile
in stomacurile pasarilor.

Cetatea nu vrea sa dispara
in propriile-i talpi
in proprii ochi
in propria-i cafea
fara sa-si stranga oasele
in propria-i cripta.