Moartea-factorul contingent al lumii,
O exercitare strâmbă a voinței,
O trecere pasivă,dincoace
Sau dincolo de zări.
Unde este libertatea omului,
În acest Univers aberant
Condamnat la nemuririe?
În firul de iarbă,
Și în fărâma de nisip
Se vede clar ordinea
Și armonia divină.
Ce rol dar,joacă ființa mea,
În planul dumnezeirii?
În sfințirea existenței?
Cunoscând orânduirea divină asupră-mi
Mi-am hotărât întru eternitate "monadele".
Între Dumnezeu și Neant,
Strig cu putere
Din centrul ființei,
Așteptînd răspuns
Din glasul conștiinței.
Voința, infinit de slobodă
Cere lumină;
Intelectul se vrea luminat
De grația divină,
Inima dorește semnul unei certitudini.
Libertatea de a alege
Între bine și rău,
Cere tăria rațiunii,
Și o voință puternică.
Stăpânită de un duh al statorniciei,
Libertatea se vrea fără resentiment:
Să faci totul din propria conștiință,
Indiferent dacă e murdară,
Indiferent dacă focul inimii,
Trebuie să o purifice,
Indiferent dacă nevoința
Și fixarea în ființă
Nu-ți dau drumul cărnii,
Și frâu nesăbuit minții,
Tu trebuie să alegi
Ca un condamnat la moarte
Libertatea spre nebunie.