Parazit între popoare,
Moartea-n inimă mă doare.
Demonul interior
Mă frământă pân’ la dor

Eu trăiesc imaginabil,
Într-un leagăn incurabil,
Ca martir al îndoielii
Vin din „capiștea spoielii”

În acest spațiu edenic,
Cel mai mic e mai puternic.
Setea mea de absolut
E mai tare ca un lut.

Călărețul meu albastru
Nu mai necheza pe astru.
Sunt schismatic Zoroastru,
Inima mi-e de balastru.

Cânt „prostiei luminate”
Cunoștințe digerate,
Căutând în lumea beată
Fericire imediată.

Îngerii anemiați,
La cădere adunați
De lumina mea vibrați
Se găsesc interesați

Numai omu-i nepătruns.
Te slăvește pe ascuns,
Înjurându-te pe față,
Ca o jalnică paiață.