ziua începea întotdeauna invers

obiectele-eu improvizau mișcări de supunere
devoțiuni simple definitive
ca femeile ce descopereau mâinile bărbatului sub magmă

în spate o perdea de bronz îți delimita perfect începutul
de limfa sufocantă

ți-am spus numele până când s-au ridicat toți de la masă
nu era nimeni ostil în jurul tău
însă tu mergeai după zgomotele pumnilor în cord

stăteam neclintită să nu ți se transforme numele în abur
vorbeam ca o piatră
vorbeam ca o piesă măruntă de dincolo
piesa nefolosită de mâinile bărbaților

ziua mă convinge iar de adevărul mort
nici în ultima dragoste nu se garantează nimic
în centrul durerii rămân fecundă și atât

m-am aplecat să ridic resturi din tine
le-am așezat în inima dreaptă am învelit supusă
poemele în care te nășteam fără erori de trăire

înainte să te ridici și tu de la masă
mă întrebam de ce adevărul moare întotdeauna în celălalt