am plecat să te caut navigând
într-un contur de cal

sub apă
mii de brazi se înalță dorind să atingă cerul

mirose a luntre nefolosită
și este liniște
ca într-un hamac

la suprafață
se ridică câte o spinare mare de scoică

de când am trecut prin strâmtoarea sub formă de coastă
nu mai visez peisaje în globuri de sticlă
asta îmi dă libertatea de a respira
cel puțin tot aerul din ceață

peștii se nasc abia acum
din mâlul oceanului
în ochii lor proaspeți
văd o oaste infinită de sori în șir indian

vâslesc deși vâslele se înmoaie
devenind niște cârpe
pe care le înfășor noaptea peste oase
să îmi fie mai frig decât mâine