De fiecare data când te ating
cuvintele parca își pierd valoarea,
înțelesul, pierd din rotunjimea vocalelor
din scrâșnetul de consoana natânga
și se arunca puțin agitate
catre nurii cât doua palme de barbat
dupa o zi de munca.
În eterna lupta dintre mine și tine
parca totuși pari îndreptațita
a mușca din clavicula mea tremuratoare
pâna la sânge,
lasându-ți urmele fildeșilor adânc în carnea mea.
Încerc sa-ți vorbesc, sa-ți explic
dar tot ce reușesc sa mai articulez
sunt niște scâncete dezacordate
de nounascut lasat deoparte.
Îmi imaginez!
Îmi imaginez ca odata trecut peste bariera neantului
voi gasi extazul în chinurile mele,
în lacrimile sfinților
încleștați idolator de gleznele Lui,
în amintirea mirosului pielii tale...

De fiecare data când ma oglindesc
în pasarea ochilor tai
o jungla de liane și ferigi negre
ma mângâie și încearca a ma pierde
în adâncul lor misterios
cu iz de viața, mincinos.
Ma las dus pe aripile genelor tale
ce flutura trufaș
iscând uragane de senzații și placeri
peste trupul meu
parca virgin, pâna mai ieri, de tine.