Demult uitat la margine de drum,
Un cauciuc zacea fara de vlaga
Si cui voia s-asculte-i povestea:
-Eram un arbore falnic, un rege.

Chiar eu pe Marele Sef
L-am scapat de sagetile tribului rival,
Caci l-am ascuns intre celelalte frunze.
Iar el numitu-m-a Copac-sfant-al-mantuirii sale.

Dar mai tarziu, cand tribul s-a luptat
Cu Zeii-oameni de la miazanoapte
Si pan' la cel din urma om pierit-a,
Pe cand la mine se rugau piosi,
N-am mai putut sa-i scap de-asa urgie.
Si chiar pe mine Zeii-oameni m-au ranit,
Caci ei cu forta seva mi-au luat,
Si m-au purtat pe cerul rasturnat
In cuibul lor cel blestemat,
Si-nfatisare noua ei mi-au dat.

In fabrica cea mare din marele oras
Schelet de cauciuc sintetic ei mi-au pus.
M-au preschimbat in anvelopa unui Rolls.
Chiar am rulat o vreme cu un star hollywoodian,
Pan' ce-un bandit beat si murdar
M-a rapit cu tot cu masina
Si pe malul lacului Michigan, lui Al el m-a dus.
M-a daruit cu toata pompa,
Dar - ce pacat ! -, intr-o lupta de strada,
Toti cei ce mergeau in acel Rolls
Murit-au si masina avariata
A pierdut un cauciuc de la o roata.

De-atunci uitat de lume, eu, Marele Copac,
La soare si la ploaie-am rezistat,
Caci eu cu iarba moale fratie am legat.

Uitat de lume, batran si bland, un cauciuc
Cu timpul huma s-a facut
Si a nascut cu-atata suferinta
O floare de maces.