Nu te cunoastem nimeni!...
Si totusi, te simtim cum alergi cu noi alaturi, pe câmp si prin orase, si când iti schimbi fiinta, proteic anonim, cu suflet de duhovnic si gesturi de cravase...

Nu te cunoastem nimeni!...
Dar stim ca tu respiri prin noi si-n orchestrarea naturii, când s-agita, tu esti când piculina cu scurte ciripiri, când toba unisona cu racnete de vita...

Nu te cunoastem nimeni!...
Dar stim ca ne esti frate, desi, mergând alaturi, ramânem tot straini, si când ne mângâi fruntea si holdele bogate, si când ne smulgi copacii din câmp si din gradini...

Când negrele corabii cu pântecele plinete simt în pânze, gata cu ele sa pornesti, noi stim ca-ndestularea soseste, si cu tine sosesc si matelotii, si noile povesti...

Si tot asa, pe dealuri, cand morile-si iau zborul, si aripile-ti cânta un imn de preamarire, noi stim ca Don Quijote e-nvins, si-nvingatorul esti tu, ce ne-a-duci pâine, belsug si fericire.