Alerg..alerg spre nicaieri.
imi aud zgomotos tacerea sufletului...
cu privirea goala ma pierd in intuneric
uit de realitate, ucid trecerea timpului...
deschid larg ochii..orbita de negura noptii
blestem iluzia creata de propria-mi suferinta...
cu inima sfasiata si ratiunea imprastiata
nu-l mai aud pe Dumnezeu,renunt la vechea credinta...
durerea amara cauta inca scaparea mult dorita...
peste raul de sange, lacrimi fierbinti din mine picurate,
presar cuvintele uitarii, purtate de soapte nestiute
spre o alta dimensiune a blasfemiilor neincetate...
in jur,spirite neobosite, in piatra chiar de om imortalizate
isi vaneaza asupritorii, minti pierdute in haos,
setea de rabunare arzand in aerul otravitor...
din nou pasesc usor,in urma-mi pamantul tzipand dureros.
ma cufund sub mantia tainica a intunericului
ce devoreaza maiastra luna plina,
lasand departe, pe moarte, lumea viselor desarte
ce cade rapusa amarnic, plecandu-si fatza umila...