Ploaia ar trebui sa deznoade toate
obsesiile propagate in lungul
strazilor, dar ploaia adanceste
fiecare bolta, curbeaza cerul gurii
in craniile pisicilor si invarte,
neserioasa, frivola poate, vinul
rosu in jumatati de elipse.

Mirosul aerului sub nori nu este
altceva - nu cunoastem
alt miros decat cel al sangelui;
pulsand crepuscular prin vene si arterem,
inchegandu-se ocazional in imagini
de aceeasi materialitate iluzorie,
sangvinara, a ploii.

Acesta ar fi anotimpul marilor
revarsari, fluxuri, torente,
anotimpul instinctelor dezlegate de ape,
nu timpul ceasurilor de sticla.
Nu stim cati nori incap in cosul
pieptului, nici numarul ingerilor
umezi si extenuati rotindu-se
de secole pe-acelasi varf de ac,
dar stim ca ochii nostri sunt ape,
ca mainile, talpile, umerii nostri sunt
ape; ca trupurile sunt ape.

In schimb, zavorarea apelor,
sangelui si serii in clepsidre
nu o stie, nu o banuie nimeni.