trăim clipele de parcă ar fi niște pumnale

ba melancolii dansând charleston
președinții
umblă prin lume ca
printr-o provincie țin sesiuni
noi cu mierea interdicțiilor
cu idealurile gârbovite
deodată viața ne scapă printre degete

migrând
spre o patrie cu călcâiele roz
dintr-o patrie împestrițată sintetică
cu soboli roșietici
încăpățânați
gestând în măruntaiele ei de
animal răbdător
o patrie aflată într-un somn hipnotic
unde fiecare cută de beznă e
un lup la pândă

îngerii
devin din ce în ce mai tomnateci
își masează mușchii clănțănind din dinți
se mănâncă între ei precum generațiile între ele
apropae de săbii sunt lucrurile bune și
nu foarte departe
bat clopotele o ploaie mărunt
acidă.