Secunda tremura... o, biata clipa
Temandu-se de moartea ei de fiinta efemera
Imbratisata sta cu o ispita
Si tremura, de moarte frica-i e si nu mai spera
Ai fi dorit cumva sa fii eternitate?
Si sa te scalzi in infinit si absolut?
Sa stai pe brat la timp si sa-i spui toate
Ce-n tine sunt acum? Dar draga, timpul e tacut
O, oarba clipa, tu nu vezi?
Tu esti in timp si timpul e in tine
Si uiti acum toate in cele care crezi
Doar pentru a te-ntreba ce oare vei fi maine?
De ce? Si la ce bun, chiar de ai sti
A ta carare-n viitor unde-o apuca
Ce bun, cand uiti tu cine esti, sa stii cine vei fi
Candva, cand toate astea vor fi vis? O, secunda...
Esti infinit si univers, timp si uitare toate deodata
Esti un copil in comparatie cu un minut,
Dar esti batrana-n comparatie cu
O clipire-a unei pleoape ce a fost uitata
Ce mai conteaza timpul care vine, cel ce a trecut?
Cand tu doar ESTI, acum, ce mai coneaza intreabari
Pe care in adancul sau fiestecare clipa le-a avut
Ingropate-acolo, adanc, ca in tacerea unei mari
Nu, clipa, nu e bine-a te-ntreba
Ce vei fi maine, tu, cea efemeera
Mai bine lasa-te sa curgi in marea timpului si nu uita
Ceea ce esti si ince ce crezi... cunoaste-te, iubeste, spera.