Mi-au spus: „Alege un cuvânt,
Acel cuvânt care să o descrie.”

Cei dinaintea mea au ales „întuneric”,
Dar simt că n-au știut să o privească.
Ea poartă întuneric pe trup ca pe o mască,
Și îmbracă haine negre
Ca să nu vezi linia ce o desparte
De iluziile cu care se înconjoară.

Dar ea e acolo,
Diamant solitar
Strălucind cu patimă sălbatică;
Cuvintele ei ard,
Cauterizând ani de durere
Cu o singură frază,
Iar ochii ei
Îmi ating și-mi învăluie sufletul
Ca două petale
De cireș proaspăt înflorit.

Cuvântul pe care l-am ales
Este exact opusul întunericului.




Leiden, 16 ianuarie 2002