Copacii se închină împovărați de lună,
Zăpada mă învelește cu vise de argint,
O umbră sunt, iar noaptea mi-e singura stăpână,
Îi strâng în pumni ființa, și o privesc zâmbind.

Câmpia strălucește sub razele înghețate,
Și peste ea fantasme alunecă tăcut.
Lupii mă privesc țintă, apoi se dau deoparte
Și sfâșie văzduhul cu urletul lor crud.

Ferește-te din cale-mi, tu, călător, străine,
Grăbește și te-ascunde pe după ziduri reci,
Căci azi alerg cu lupii, și noaptea-mi urlă în vine,
Și pentru tine zorii n-or să mai vină în veci.


Constanța, 7 ianuarie 2002