Aici e o toamna nebuna ca Van Gogh
iar eu pendulez intr-o poveste abstracta
cautand monstri care sa ma tina de vorba
sa n-aud cum inauntru imi cresc radacini
de pelin,de moarte si alte otravuri.
Pana ieri am asteptat un pescarus
de undeva din locuri cu gheata
sa-mi aduca o solie
despre un inceput de visari,
dar a ajuns la mine doar o bucata de aripa
si aia murdara si speriata
de cat de negru si crud i-a fost mesajul.
M-a apucat un ras nebun
si am plecat sa dansez pe strazi
cu toate tomberoanele de gunoi
care-mi primeau bucuroase
cioburile de visat cai albastri
si barbari lasi fugiti din poveste.
Acum stau si ascult toamna nebuna ca Van Gogh
privind cum imi molipseste sufletul de rugina,
si mai,mai ca mi-as taia o ureche
sa nu-i mai aud pe toti in jur
cum imi striga c-am inebunit si eu de atatea visat.