Rugăminte

În imensa catedrală
I-am strigat numele....
zicând:
"Clonează-mă Doamne,
că nu-ți cer prea mult.

Lasă femeile care m-au meritat
Să mă aibă
Pe dea-ntregul.
Împarte-mi amintirile
În capitole colorate
Ce poartă,
fiecare
alt nume.
Astfel nu voi mai face
confuzii
în restaurante, muzee
sau
între cearceafuri.

Lasă-mi conturul multiplicat
sa răcorească mereu
alte nisipuri sau stânci,
ca palmele, buzele și trupul
să fie fidele....
doar uneia.

Lasă-i la fiecare
puritatea gândului
primordial,
pentru ca ei să nu stie,
ce-i comparația.

Si chiar dacă voi striga uneori
după clonii mei,
"Proștilor,
Voi nu sunteți decât cioburi
din sufletul inițial",
Ei nu mă vor ințelege.

Ia-mă în serios, Doamne,
căci e convingerea mea,
că ei
vorbesc de dragoste
când, de fapt, nu știu ce-i
durerea despărțirii.

Lasă-i Doamne
Pe clonii mei fericiti,
să bântuie anotimpurile
paradisului
și să iubească neostoit acele femei,
pe care ei,
în simplitatea lor liniară,
le merită.

Iar dacă vreodată se vor strânge toți
să-ți ceară in cor povestea originii...,
Lasă-i Doamne, pentru o clipă macar,
să simtă durerea
despărțirii.

Lasă-i să vadă, cât de tare
poate străluci
soarele,
într-o singură lacrimă.

Atâta vreau Doamne,
că doar nu-ți prea mult.