Îți dau un fir de mac și unul de beteală
Să-ți pui pe fruntea albă ca de ceară
Iar tu să-mi dai aripi, măcar o pană
Din bogătia ta de Înger fară de prihană
Să mă mângâie seara, la culcare
Să mă visez plutind spre Carul Mare.
Ajunsă sus, să schimb destinu’ aș vrea
Mutând o stea lângă o altă stea.
Ele privind în jos, către Pământ,
Să ne urseasc-un viitor mai blând.
Un viitor în care nimeni nu mai plânge
Doar salcia prin ape se răsfrânge.
Să mă trezesc râzând a doua zi, în zori
Într-o atot-perfectă lume fără nori.

Dar nu va fi ca mine încă una, știu
Și va fi noapte-n sufletu-mi pustiu.
Voi alerga din zori și pâna-n zori
Prin pajiștile cu perfecte flori.
Oameni perfecți se vor uita uimiți
Înspre femeia-n negru, cu pașii rătăciți.
Perfecte ape, mări cu pești perfecți…
Perfecțiunea nu-mi priește, să mă ierți!
Dă-mi macul înapoi, dă-mi și beteala!
Căci m-a ajuns din urmă oboseala
Și-n lumea-atot perfectă ce-o zăresc
Eu aș rămâne imperfectă să trăiesc.


17.10.2002