E clipa care ne înconjoară.
Nici mai mult nici mai puțin
Decât albastrul și licoarea
Picurând alene din degetele mele sufocate de brumă,
O aripă din altă lume netezind orizontul
Moleculă cu moleculă.

Mă întind după soare și ți-l ascund în palme,
Un simplu glob de argint aurit
Și răsuflarea noastră condensată
În care am scris cu vârful degetului înmuiat în albastru și licoare
Numele lui Dumnezeu.

Și de jur împrejurul nostru
Lumea începe din nou să prindă un contur
De albastru și licoare,
Cerneala pulsândă și nemiloasă
Care dezgroapă secretele omului
Și le expune în piața publică.

Șșt. Auzi ghilotina.
Privește cum se scurge albastrul și licoarea
Nemuririi.


Leiden, 6 noiembrie 2002