Sunt eu,
Doar eu, slefuita perfect
Si secretia cortexului meu:
Patul, biblioteca, o sticla de parfum
Celularul, un caine afara,
Copacul din fata ferestrei
Largite, parintii certandu-se
In hol
Si rasaritul
(Ah, rasaritul!)
Pe care il scot din cutia
Craniana
Ca pe o jucarie veche, tocita
La ora fixa.
Nu gresesc niciodata,
Nici macar o secunda.
Il intind la geam
Ca pe o draperie,
Ca o cortina ce se lasa
Incet,
Amestec culori pe un
Sevalet interior
Si le suflu
Caldut
Printre freunze si nori.
Iata-l, luceste,
Cu pasari si crengi
Impletite in el,
Acoperisuri fade si
Turle de biserici cenusii,
Impuns de vesnicele antene tv
Si decolorat de aceleasi
Ploi tomnatice de ieri.
E tarziu,
E timpul sa scot din cutie
Liceul, colegii, profa de mate
Pe mine,
Pe el, desi e departe
Si nu pot avea garantia
Ca l-am varsat in lume.
Il intuiesc numai
Plapand, printre
Gene,
Cu ochii intredeschisi
Tiviti de lumina
Rasaritului meu.