De cite ori iubto de noi mi-aduc aminte ,
Oceanul cel de gheata-mi apare-nainte,
Pe bolta cenusie o stea nu se arata,
Departe doara luna ce-a galbena,o pata
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite,
O pasare pluteste cu aripi obosite
Pe cind a ei pereche-nainte tot s-a dus,
Cu-n pilc intreg de pasari,pierzindu-se-napus,
Arunca pe-a ei urma priviri suferitoare,
Nici rau nu-i pare acuma,
Nici bine nu caci moare.

Vazindu-se-ntr-o clipa cu ani inapoi,
Suntem tot mai departe deodata amundoi,
Din ce in ce mai singur ma intunec si ma-nghet,
Cind tu te pierzi in zarea eternei dimineti!!