Îmi tot repeți că eu
sînt alesul,
de parcă i-ai injecta
morfină
bolnavului de cancer.
Și totuși, mi-e rușine
cu acest efemer trup
de cuvinte,
cu acest stafidit fruct
al ascezei.
Știu că într-o zi el
va înroși
pustiul alb al hîrtiei
de scris.
El e hrana promisă
de zei, la naștere,
vulturilor ce-mi pîndesc,
din înalturi, destinul.