in cate o dimineata ma trezeam tremurand
si stiam ca tu scuturi capatul tau de drum
ca sa-mi spui da exist beau o cafea
si-mi lustruiesc privirea decojind-o
atent de ultimele straturi de noapte-
imi oglindeam ochiul meu cel mai limpede
in spuma ferestrei atunci, doar ca sa-ti simt
pulsand in taina primelor involburari matinale
pe partea cealalta de aer alb respiratia

in cate o dimineata aproape imi smulgea inima
firul drumului intins pana la nerasuflare
si stiam ca te-ai lasat prins si lucrurile
flamande si aderente te-au inghitit in vartej
aruncandu-te pana la oz sau mult mai departe-
imi inchideam atunci toti pumnii stransi
peste spatiu, tragandu-te cu lucruri cu tot inapoi
strangand ca pe un evantai faldurile distantei
impaturind spre aproape geometria acestei lumi


dar in cate o dimineata era pur si simplu decembrie
si printre gene mi se parea materia imblanzita si rarefiata
trecea atunci prelung strigatul tau prin toate
vuindu-mi nu obosi,nu obosi, ariadna