Urcam deznadejduit,
pe culmile disperarii, descult.
(imi dadusem pantofii,
la inceputul urcusului,
la schimb,
pe o sticla de apa)

Pietrele cararii,
cu fome haotice,
imi loveau gleznele
facandu-ma sa sufar.
(durerea era cea care-mi dadea puteri
sa urc in continuare)

O piatra mai mare,
si mai colturoasa parca,
ma urmarea de-a lungul molaticei poteci
sfasiindu-mi vesmintele,
era ajutata si de crengile codrului de ceara.
(sufletul incepuse sa curga
printre sfasieturi)

Deasupra mea veghea luna,
batjocoritoare, (ea era deja sus)
dar s-a ivit o pata de-ntuneric in dreptul lunii
si deotata tot cerul se murdarii de la acea pata.

Sontacaiam pe intuneric
incercand sa gasesc muschiul copacilor
cu mana.
(pata dispare
si ma gasesc imbratisand
trupuri uscate,
spanzurate de stele)

Intr-un final am ajuns sus
dar a fost prea tarziu,
Nu a mai ramas nici o faram din
ceea ce E mai presus de fire.
(altii mi-o luasera inainte)