mana ei de catifea
tinand-o strans ca si cum ar fi fost o caisa prea coapta
pe a mea,
ca pe o gura intredeschisa,
recita parca versuri de-o schioapa
la clar-obscurul urletului serii,
zgariindu-ne cadavre intr-o groapa comuna,
in timp ce pe firul raului de munte
se intorceau la sotii, tarziu, acasa, minerii...