Sunt izvorul cântului sufletelor
Eman neființă cu fiecare nerăsuflare
Modelez monade
Cu fiecare mână unsă cu grăsime panspermică.

Unii mă mulg, alții îmi coc ochii în astre.
Crăp ciclic în materie primă.
Pironiți-vă-mi bubele cusute din frunte:
Zac mânjit de culoare!
Mumificat în pânză!
Îmi curg ochi rahitici încontinuu din cloacă
Deschid cantina la date fixe
Înșirate pe axe-nnodate
Cu carne transcendentă.

Sunt cascada răgetului sufletelor
Mă urlu în mine, de față cu mine
Mă devor periodic
Scâncesc când mă violează Dorința
Cresc în câmpuri de cinabru
Râd când mă oglindesc
În chipuri prea-cioplite
Pulsez fermentând de remodelare
Și nu trece o secundă
Fără să mă conjur
Să mă mai mântuiesc o dată.