Senina noapte-n luna lui cuptor,
Pe tarm, miros de scoici inca incinse,
Marunte valuri se abat desprinse
Si se retrag iar triste-n lumea lor.

Un ultim pescarus ce ratacit mai zboara
Ca un ecou ne striga si ne-ndeamna
C-un tipat surd si-o oarecare teama
Sa ne-aratam degraba-a doua oara.

Ceva in noi de-odata-a tresarit,
Doua suspine stranii au nascut
O unica dorinta-un sentiment placut -
De-a fi din nou cu marea, si-am venit.

Si ne plimbam prin valurile sparte
Tinandu-ma de mana, si mi-ai spus:
"Plaja-i pustie, soarele-a apus,
Doar noi suntem, nimic nu ne desparte!"

"E-adevarat! Dar marea ne vegheaza
Si luna muta-i tine companie."
Am grait eu, pe plaja cenusie
Inaintand, "si sufletu-mi ofteaza..."

"-De ce-ti ofteaza? Ea-i martorul nostru
Fiindca-ntr-o zi eu i-am spus un secret
Asculta! Iti va spune discret,
Prin cate un talaz albastru,
Care-i secretul meu."

Si respirand
Usor in briza racoroasa-a serii
Ne-am ratacit in umbra departarii
Si-am ascultat talazuri clipocind...
...Caci ele erau vocea marii.