N-am cu cine discuta despre modul meu de vizualizare
a unei linguri de supa,
sau despre dimensiunea relatiilor mele,
cand devin
idei construite pe drumuri simulate eliptic,
incepand cu capatul bombat
al ustensilei
pana cand acceptam diferenta dintre aceasta
si ultimul motiv ramas cu tendinte
de actualizare.

N-am cu cine aprofunda modul meu de solutionare a
problemelor zilnice,
e precum calculul cu masuri,
le port cu mine, mult si bine,
pana devin prea mici, prea usoare,
si se subtiaza
terminand procesul inceput.

Cursul de numerice continua,
si o gasca americana plina de emfaza,
topaie sub lumina reflectoarelor incercand sa ma convinga
ca nu reprezinti o problema,
decat sa te arunc peste bord,
mai bine scot un atom din tine
si reevaluez situatia.
Poate nimeresc chiar partea care ma scufunda,
bucata care ma reducea
iterativ
la regulile decorului.
N-am cu cine discuta metoda mea de a te reduce la o constanta.
Nenula.